Aproape tot ceea ce educaţia, mai ales cea religioasă, ne-a învăţat ce este omul sau ce ar trebui să fie, suferă o zdrenţuire sălbatică. Văzând atâtea nenorociri de-a lungul vieţii, dar mai ales ca ţăran, comportamentul şi „gesturile” animalelor mă fac şi astăzi foarte atent. Cum se comportă ele între ele în comparaţie cu omul şi de ce oferte afective sunt în stare, chiar şi pentru cei care le chinuie. Bisericile „predică”, adesea neconvingător, că omul a fost făcut după chipul şi asemănarea Creatorului. Să nu mai aibă acelaşi chip, sau „creaţia” în trecere prin „laboratoarele timpului” s-a transformat într-o respingătoare caricatură? „Omul” din copac se căzneşte satanic să-l „modifice” pe Dumnezeu, după arătarea şi mai ales după comportamentul humanoid. Într-un târziu, am înţeles de ce Noe, la Potop, a luat în Arca lui, doar animale. Atrocităţile comise de om de-a lungul vremurilor oferă şi astăzi scene şi imagini greu de privit, spunând totul despre „varianta” lui sălbatică.
Am încercat aşa, în neliniştile unor nopţi, să găsesc între animale echivalentul „omului” bestie, călău, distrugător de oameni, de natură şi de Planetă. Nu cred că o să afle cineva. La nivel planetar, peste tot omul (şi natura) sunt victimele propriilor descoperiri şi metode în ale destrugerii. „Bestiile umane” chinuie şi omoară oameni în conflicte militare, în crâşme, la nuntă, între copii, în familii, în şcoli, biserici, instituţii, ORIUNDE.
Ce alcătuire, ce faţă, ce inimă poate să aibă o creatură cu chip de „om” care îşi ucide copii, mama copiilor, pe tatăl lor, pe bunici, sau pe toţi odata? Barbarie? Cum să te mai miri că aceste erori ale naturii aruncă apă fierbinte pe un biet câine, leagă vaca de tractor şi o trage până o omoară, dă cu bolidul peste cai şi îi ucide, asmute câinii ca să sfâşie un pui de căprioara? „Moartea căprioarei”… Au văzut vreodată aceşti asasini privirea şi suferinţa unui cal, sau alt animal torturat, bătut şi ucis?
Am trăit şi văzut câteva scene, adevărate lecţii de sensibilitate şi comportament, care m-au umilit ca om. Coborând serpentinele Poicului, după Crucea legendarului Sonea, la marginea şanţului un câine îşi jelea în lacrimi camaradul omorât de o maşină. Era lipit de cel fără viaţă cu o privire sfâşietoare, greu de redat. O imagine care mă urmăreşte şi astăzi.
La aproximativ o săptămână, un bun prieten imi spune că, trecând pe acolo, a văzut cum câinele în viaţă continuă să fie lângă şi să păzească prietenul care murise. Luni de zile acest credincios animal, câinele, stă pe mormântul stăpânului, sau ani în şir îl aşteaptă la poartă.
O caravană de elefanţi a mers aproximativ 50 de km la înmormântarea unui cercetător din Africa de Sud, care i-a ocrotit şi ajutat să supravieţuiască într-un sanator de animale, după care i-a lăsat în mediul lor. Ce ținere de minte, ce lecții ne predau animalele!
ŞI ATUNCI, CARE-I „OM” ŞI CARE-I CÂINE?
Suntem mici şi primitivi, nu învăţăm nimic de la nimeni. Dimpotrivă, stricăm tot, şi om şi natură.
Dacă aş avea cum, mi-aş da demisia din specia căreia îi aparţin. Sămânţa binelui şi a răului coexistă în fiecare. Depinde pe care o „ajutăm” să răsară și să domine. Există „exemplare” care se trezesc dimineaţa doar cu măreţe planuri de a suprima, de a lovi în suflet şi în cap. Se întocmesc grafice, se urmează şcoli şi doctorate în hărţuire, se nescocesc şi perfecţionează arme, cu care oamenii să se omoare „performant”. Ce bucurii şi plăceri sălbatice!
Cunosc trei animale care ucid şi când sunt sătule: dihorul, hiena şi „omul”. Specia noastră a luat-o razna. Mă iluzionez şi mă străduiesc, cu slabe şanse, să nu îi aparţin.
P.S…. pentru postaci. După „premiul special” de câteva zeci de ore de „perfecţionare” la Bibliotecă, „imaginea penală, coruptă, de „porc” cu cap de om (sau invers)” a rămas cu un beneficiu enorm. Am aflat ce scria, în 1932, presa liberală şi sovietică despre Iuliu Maniu. Spre deziluzia mea, nu am întâlnit în bibliotecă nici un membru al „juriului” (sau bennere pe stâlpi) care a hotărât „această imagine” după mai multe serii de şpriţuri, la un han din calea drumeţilor. Ce n-ar fi rău să ştie orice împărţitor de morală, „dreptate”, îndemnuri lumeşti, sau religioase, că atunci când arăţi cu degetul spre cineva, trebuie să ai mâinile (şi sufletul) spălate. Este consolator să ştii că, anumiţi semeni, dacă te-ar elogia, ai fi compromis iremediabil.
Liviu V. Gârbea
